Credit bancar vs. credit nebancar. Care este cea mai avantajoasă soluție pentru tine?
Imediat după criza financiară din 2008, a fost creată o piață a creditelor nebancare (oferite de Instituții Financiare Nebancare). Românii au început să apeleze din ce în ce mai des la aceste instituții, mai ales cei care au o urgență financiară, un lucru pe care băncile nu-l pot oferi. Care sunt diferențele dintre un credit bancar și un credit nebancar? Îți spunem noi chiar acum.
Credit bancar vs. credit nebancar
Atunci când vine vorba despre un credit bancar, sumele care se pot accesa sunt mai mari, de zeci de mii de Euro iar dobânzile sunt mai mici decât în cazul unui credit nebancar. Perioada de rambursare a acestor credite este mai mare decât în cazul creditelor oferite de un IFN, pot depăși lejer cinci ani. La capitolul dezavantaje am putea menționa birocrația necesară unui astfel de împrumut și răspunsul, de cele mai multe ori greoi oferit de bancă. Trebuie să menționăm și faptul că pentru un credit bancar este nevoie de un venit stabil.
În cazul unui credit nebancar cu aprobare pe loc banii pot fi primiți uneori în câteva minute sau maxim 24 de ore. Creditul se poate accesa online, din confortul propriei tale locuințe, pe baza unor documente minime. Există IFN-uri care nu percep dobândă pentru primul credit accesat.
La capitolul dezavantaje am putea menționa dobânzile ridicate dar și perioada scurtă de rambursare. Unele IFN-uri au o sumă fixă pe care trebuie să o rambursezi indiferent dacă creditul este returnat a doua zi sau în ultima zi de împrumut.
Procedura de acordare a împrumutului
Băncile au proceduri riguroase de verificare a clienților – verifică istoricul bancar, venitul și alți factori relevanți. Motiv pentru care timpul de așteptare variază de la câteva zile până la câteva săptămâni. Un IFN este mult mai flexibil și mult mai rapid deoarece poate aproba un împrumut în doar câteva ore, procedura de verificare nefiind atât de strictă. IFN-urile au o listă mai restrânsă de documente solicitate pentru obținerea unui credit, cer doar o dovadă a identității și o confirmare a unui venit stabil.
O bancă este mai reticentă când vine vorba despre acordarea unui credit unei persoane cu un istoric de credit negativ. Datorită structurii sale, un IFN se arată mai dispus să accepte o persoană cu risc mai mare. Practic, IFN-urile sunt singurele structuri care acordă împrumuturi persoanelor cu un istoric mai puțin favorabil.
Suma împrumutată și destinația împrumutului
Băncile se arată de obicei mai dispuse să acorde sume mai mari de bani, bazându-se pe verificări stricte ale bonității clienților. În schimb, un IFN oferă adesea sume mici de bani, excelente pentru urgențele financiare sau cheltuielile neprevăzute.
Un alt lucru pe care trebuie să îl menționăm este acela că băncile ar putea impune restricții cu privire la destinația sumelor împrumutate. Spre exemplu, un credit ipotecar se va folosi strict pentru cumpărarea unei locuințe. Un IFN se află la polul opus, nu este interesat de modul în care beneficiarul se folosește de banii împrumutați, este interesat doar ca acesta să respecte termenii agreați.
Pe baza informațiilor de mai sus ar trebui să înțelegi cu mai mare ușurință diferențele dintre un credit bancar și un credit nebancar. Înainte de a accesa un credit, indiferent de tipul lui, informează-te temeinic.